Ultimele date cu privire la răspândirea noului coronavirus COVID-19 în Republica Moldova și recomandări pentru populație
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu date actualizate privind persoanele infectate cu noul coronavirus COVID-19. Astfel, la ziua de azi, 15 martie 2020, în Republica Moldova sunt înregistrate alte 11 cazuri noi, respectiv numărul total a ajuns la 23 persoane, printre care și un copil.
Pe parcursul zilei de azi au fost testate în total 49 de persoane, iar trei dintre cazurile confirmate sunt de import, celelalte cu transmitere locală, fiind vorba de persoane apropiate ale pacienților internați anterior la spital cu COVID-19.
Tot astăzi, Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu a anunțat despre sistarea totală, începând cu 00:00 a zilei de 17 martie, a traficului aerian, indiferent de destinație și scop, precum și posibilitatea de traversare a frontierei terestre a persoanelor străine, cu excepția diplomaților și transportatorilor de mărfuri. La fel din 17 martie se va sista activitatea tuturor piețelor, precum punctelor de vânzări cu amănuntul, localurile de alimentație publică din întreaga țară, cu excepția farmaciilor, magazinelor alimentare și stațiilor PECO, până la 31 martie.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vine cu o listă de RECOMANDĂRI pentru a preveni răspândirea coronavirusului de tip nou (COVID-19):
- Păstrați distanța socială de 1 metru față de celelalte persoane pe care le întâlniți!
- Optați pentru munca de acasă, în măsura în care aveți această posibilitate oferită de angajator.
- Spălați mâinile cât mai des cu apă caldă și săpun, cel puțin înainte de a mânca sau a prelucra alimente, precum și după utilizarea toaletei. Dezinfectantul de mâini poate fi o alternativă atunci când nu aveți posibilitatea de spălare a mâinilor.
- Strănutați/tușiți într-un șervețel de unică folosință sau în cotul mâinii.
- Aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile.
- Dezinfectați suprafețele cu care intrați în contact, atât acasă cât și la locul de muncă (cu soluție pe bază de alcool sau clor).
- Medicamentele antivirale sau antibiotice le luați doar la prescripția medicului.
- Virusul poate fi răspândit inclusiv de persoane care par sănătoase și nu cunosc despre faptul că sunt purtători ai noului coronavirus. NU în toate cazurile infectarea cu noul coronavirus(COVID-19) este vizibilă prin simptome specifice (tuse, febră, dificultăți în respirație).
- NU expuneți persoanele în vârstă (peste 65 de ani) și a celor cu imunitate scăzută/boli asociate către alte persoane cu simptome de gripă sau răceală, în zone de risc sau aglomerate (Statistica arată că persoanele cele mai vulnerabile în cazul infectării cu noul coronavirus sunt vârstinicii cu multiple afecțiuni asociate, ex: diabet zaharat, boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, cancer).
- Apelați medicului de familie dacă ați călătorit în zonele afectate de coronavirus (COVID-19) sau ați fost în contact cu persoane diagnosticate cu COVID-19.
- Apelați Linia Verde a Agenției Naționale de Sănătate Publică – 0 800 12300 (Linia verde este un număr de informare, nu de urgență).
- ÎN CAZUL URGENȚELOR SUNAȚI LA 112!
- INFORMAȚI-VĂ DESPRE NOUL CORONAVIRUS NUMAI DIN SURSE OFICIALE!
- Rămâneți acasă dacă aveți simptome de gripă sau răceală. Sunați medicul de familie pentru a solicita sfaturi, NU mergeți din primul moment la unitățile de urgență. Există riscul, în cazul în care sunteți purtător al virusului, să transmiteți și altor persoane noul coronavirus.
- Transferul către spital trebuie să fie realizat în mod organizat,de către persoane autorizate, respectând toate măsurile de izolare.
- Dacă sunteți în autoizolare la domiciliu NU părăsiți sub nicio formă domiciliul timp de 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu persoane care vă furnizează alimente sau produse.
ATENȚIE!!! În cazul în care provocați răspândirea bolii epidemice veți primi o amendă în mărime de până la 1.000 unităţi convenţionale (50.000 de lei) sau pedeapsă de până la 3 ani de închisoare.
Cât privește nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, ceea ce a dus la pericol pentru sănătatea publică, se va sancționa cu până la 500 unități convenționale (25.000 de lei) pentru persoanele fizice și până la 1.500 de unități convenționale pentru persoanele juridice (75.000 de lei).
Totodată, vor fi aplicate amenzi de până la 500 de unități convenționale (25.000 de lei) și pentru cei care vor prezenta intenționat informații false sau incomplete a datelor ori vor refuza să prezinte date necesare completării fișei epidemiologice.