Anunț important!

                    Astăzi, 21.10.2024, în cadrul IMSP ,,Spitalul Raional Fălești” și-a început activitatea Centrul de Intervenție Timpurie în copilărie.

Beneficiarii Centrului de Intervenție Timpurie vor fi copiii cu vîrsta de 0-5 ani cu dizabilități, cu tulburări de dezvoltare și cei din grupa de risc.

                   Echipa multidisciplinară va presta servicii de consultanță medicală, asistență logopedică, asistență psihologică, kinetoterapie, terapie ocupațională, terapie senzorială, programe parentale, activități de suport social, consiliere psihologică pentru familie.

                 Spațiile centrului au fost reparate din sursele proprii ale IMSP ,,Spitalul Raional Fălești” și cu suport substanțial al Organizației ,,Lumos Foundation” din Marea Britanie, filiala Republica Moldova.

                 La fel din partea Organizației ,,Lumos Foundation” din Marea Britanie, filiala Republica Moldova, spațiile au fost dotate cu echipament specializat și mobilier adaptat pentru necesitățile copiilor și multe alte accesorii și consumabile, lucru pentru care le suntem recunoscători și le aducem sincere mulțumiri.

Potențialii beneficiari sunt așteptați pentru oferirea serviciilor medicale de calitate.

           Programul de activitate: zilnic, de luni pînă vineri de la 08:00 pînă la 16:00. Pauza de masă 12:00-13:00.

   
Copyright © 2024 IMSP Spitalul Raional Fălești. Toate drepturile rezervate.
© IMSP "Spitalul Raional Fălești", str. Ștefan cel Mare 36 r-nul Fălești